Oare ce-i cu mine?
Lacrimi, durere şi suspine
Gînduri după gînduri...nesfîrşite
Parcă toate deja au fost scrise
Dar oare cîte n-au fost zise?
Eu astăzi scriu,
Hmm...sunt hazliu,
Este o stare ciudată,
Dar de bucurii încununată.
Oare am mai fost aşa vreodată?
Vers după vers,
Cuvintele nu se mai opresc,
Sentimentele-si dau frîu liber,
Dar oare eu sunt liber?
Sunt prins,
Sunt prins între versuri,
Ţinut captiv în ale lor cuvinte,
De dragoste nemărginite
Asteptînd vremuri fericite.
Vremuri vechi, vremuri noi,
Nu suntem tot noi,
Acum eşti tu în lumea ta,
Iar eu în lumea mea.
Am avut o lume, neîngrădită de nume,
In care au fost multe bune.
Eram doar tu şi eu,
Speram să fim mereu...
Mihai B.
14 aprilie 2010
